Rata șomajului în scădere

    Rata șomajului la nivel național este în scădere, arată datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. La sfârșitul lunii noiembrie 2016, aceasta era de 4,75%, cu 0,01 puncte procentuale mai mică decât cea din luna octombrie 2016. Și în județul Dolj s-a înregistrat o scădere a ratei șomajului cu 0,15 puncte procentuale.

Șomajul înregistrează o scădere la sfârșitul lunii noiembrie 2016, față de luna octombrie a aceluiași an, arată datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. La sfârșitul lunii noiembrie 2016, rata șomajului era de 4,75%. Deși scăderea de 0,01 puncte procentuale, față de luna octombrie a aceluiași an, nu este semnificativă, aceasta dă un semnal bun pentru viitor, în ceea ce privește ocuparea forței de muncă. Scăderea ratei șomajului s-a realizat, cu precădere, pentru populația feminină, în timp ce pentru populația masculină a rămas la același nivel. Cei mai mulți șomeri provin din mediul rural, unde posibilitățile de obținere a unui loc de muncă sunt reduse. Cea mai mare pondere, din punct de vedere al pregătirii, o înregistrează șomerii cu un nivel de pregătire redus. Datele sunt totuși optimiste pentru viitor.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.