Strategia de regenerare urbană

Autoritățile locale împreună cu arhitecții lucrează la elaborarea strategiei de regenerare urbană a Municipiului Craiova. Acest proiect este menit să scoată multe zone din stadiul de degradare și să dea altă față orașului. Arhitecții și-au manifestat disponibilitatea de a colabora și acorda sprijin Primăriei în realizarea acestui important proiect. Centrul vechi al Craiovei ar putea fi extins până la Piața Veche.

Strategia de regenerare urbană se află pe masa de lucru a autorităților locale. Proiectul ambițios a fost inițiat de Primăria Craiova, care a lansat o invitație către arhitecții craioveni, pentru a salva și pune în evidență zone aflate în stare de degradare. Arhitecții s-au arătat interesați de acest proiect și au dat asigurări că vor sprijini Primăria în ducerea la îndeplinire a acestuia. Strategia de regenerare urbană vizează atât remedierea unor defecţiuni, cât şi elemente şi idei care să contribuie la progrese şi o dezvoltare cât mai bună a oraşului. Centrul vechi, de curând reabilitat, ridică unele probleme din punct de vedere al expertizei și consolidărilor. Potrivit unor propuneri avansate de către arhitecți, acesta ar putea fi extins până la Piața Veche.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.