Peste 500 de persoane și-au cumpărat vechimea în muncă. Până pe 27 aprilie 2017, persoanele care nu au avut un loc de muncă și nici contract de asigurare încheiat cu Casa de Pensii și nu au încă vârsta de muncă pot să cumpere vechime în muncă retroactiv pe maximum cinci ani în urmă. Suma pentru 5 ani de vechime este de 15.600 lei.

Pot să își cumpere vechime persoanele care nu au lucrat în ultimii ani și mai au nevoie de vechime până la pensie, precum și persoanele care nu au avut calitatea de asigurat în ultimii cinci ani, dar care vor să pornească la drum cu o vechime acumulată, iar de acum încolo să muncească și să cotizeze lunar, ca orice salariat si să încheie contract de asigurare cu Casa de Pensii. Printre cei care își cumpără vechime pe noua lege se pot număra și persoanele care au fost plecate în străinătate și au lucrat acolo fără forme legale și care vor să își cumpere vechime cu banii acumulați din munca prestată în alte state.

O persoană care are nevoie să cumpere din urmă cinci ani de vechime va trebui să achite la Casa de Pensii minimum 15.600 de lei, calculat la cât era minimul de contribuții în fiecare an din cei „cumpărați“, la care se adaugă indicii de inflație pe fiecare an. Stagiul minim de cotizare pentru o persoană care vrea să iasă la pensie este de minimum 15 ani, atât la femei, cât și la bărbați, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani la bărbați și 30 de ani și șase luni pentru femei. În cazul femeilor, stagiul complet de cotizare crește gradual, în funcție de anul și luna în care s-a născut fiecare persoană.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.