Pentru o dantură sănătoasă

Ziua Mondială a Sănătăţii Orale:prevenția începe acasă! Scopul campaniei demarat de Direcția de Sănătate Publică împreună cu medicii specialiști este de a informa  copiii și părinții cu privire la problemele care pot apărea dacă nu au o iginenă dentară corectă. Sensibilizarea părinţilor privind importanţa cariei dentare la copii şi informarea acestora asupra metodelor eficiente de prevenţie constituie un pas important pentru formarea deprinderilor sănătoase şi evitarea tratamentelor costisitoare de mai târziu.

Apariţia cariilor se datorează în principal obiceiurilor alimentare greşite şi igienei dentare deficitare. Sănătatea orală poate fi astfel evident ameliorată printr-o prevenţie corespunzătoare, începând de la dinţii de lapte ai bebeluşilor şi până la protezele seniorilor.

De asemenea, primii ani de viaţă sunt critici pentru dezvoltarea dentiţiei, deoarece numai o dentiţie de lapte sănătoasă asigură mai târziu dezvoltarea normală şi armonioasă a dinţilor permanenţi. Îngrijirea trebuie să înceapă chiar de la apariţia primului dinte.

Obiceiurile formate cât mai devreme devin mai târziu automatisme, de aceea sensibilizarea copiilor de grădiniţă şi a şcolarilor cu privire la măsurile corecte de igienă orală este esenţială pentru formarea unor deprinderi sănătoase care îi vor însoţi toată viaţa.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.