Seria spectacolelor continuă

     Teatrul pentru copii și tineret Colibri continuă seria spectacolelor de succes. Vineri, publicul este așteptat să se alăture Campaniei Naționale UNITER „Artiștii pentru artiști”. Tot vineri, sunt Porți Deschise la electroColibri, iar în Sala studio vor intra în lucru atelierele „Laboratorul crativ” și „Zbor de hârtie”. Sambătă se dă startul probei de teatru în cadrul Competiției Tinereții, iar  duminică, cei mici se vor bucura de un spectacol mult îndrăgit lor „Frumoasa și Bestia”.

Sfârșitul de săptămână îi surprinde pe cei mici cu o serie de evenimente, din cele mai plăcute. Vineri, de la ora 10,30, în cadrul Campaniei Naționale UNITER „Artiștii pentru artiști”, Teatrul Colibri va prezenta spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, dramatizare de Valentin Dobrescu, după Ion Creangă, în regia lui Todor Valov. Tot vineri, vor intra în lucru atelierele „Laboratorul creativ”, între orele 11,00 – 12,00 și „Zbor de hârtie”, între orele 17,00 – 18,00. Durata atelierului este de 50 de minute, iar prețul unui bilet pe atelier este de 5 lei. Sâmbătă, de la ora 10,00, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj va da startul probei de teatru în cadrul Competiției Tinereții pe scenă la Colibri, unde de la ora 18,00, vor evolua „Prietenii Motanului Încălțat”, într-un spectacol în regia și scenariul actriței Iuliei Cârstea. Duminică, de la ora 11,00, va intra în scenă „Frumoasa și Bestia”, un spectacol în scenariul și regia lui Valentin Dobrescu, după o poveste engleză.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.