Accesul pe pod, restricționat

Accesul pe podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu” a fost restricționat. Măsura a fost luată în vederea efectuării unor lucrări de verificare tehnică, pentru siguranța circulației pietonale pe pod. Craiovenii care tranzitează parcul vor trebui să se mulțumească cu aleile ocolitoare, situate de o parte și de alta a pârâului care străbate parcul.

 

Podul suspendat din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova va fi supus unor verificări tehnice. Din acest considerent accesul pe pod a fost restricționat.  Asemenea verificări periodice au fost efectuate și în anii trecuți. După finalizarea acestora, Municipalitatea va anunța în termen util data la care circulația pe pod va fi reluată. Deocamdată, craiovenii vor trebui să se mulțumească cu circulația pe aleile pietonale situate de o parte și de alta a pârâului care străbate parcul de-a lungul său.

 

Podul suspendat dă farmec zonei și reprezintă un obiectiv de atracție turistică deosebit. Cu o față nouă, în urma lucrărilor de reabilitare, Parcul Nicolae Romanescu își așteaptă vizitatorii odată cu venirea primăverii, când parcul renaște.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.