„Familia şi provocările ei actuale”

”O dezbatere pe o temă care a provocat multe controverse în ultima vreme – chestiunea familiei: identitate tradiţională versus alte tipuri de uniuni, în numele drepturilor omului şi al egalităţii – a avut loc, zilele acestea, în cadrul Simpozionului Naţional „Familia şi provocările ei actuale”, organizat de Arhiepiscopia Craiovei.  Acesta s-a desfăşurat la Centrul de Restaurare, Conservare patrimoniu şi Vizualizare al Facultăţii de Teologie.

 

La dezbatere au fost invitaţi profesori de pedagogie şi teologie din întreaga ţară, jurişti, cercetători, care au pus în discuţie cele mai importante aspecte legate de rolul şi locul actual al familiei creştine în societatea contemporană.

Situaţia familiei tradiţionale în societatea românească a fost dezbătută intens în ultima perioadă, dată fiind iniţiativa promovării ei prin demersul „Coaliţiei pentru Familie”, în vederea modificării prin referendum a articolului 48 din Constituţia României.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.