Proiect de succes la UCv

Universitatea din Craiova vine în sprijinul elevilor din regiunea Olteniei prin implementarea unui proiect finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Proiectul ROSE răspunde la o problemă reală, accentuată din ce în ce mai mult în ultimii ani, abandonul școlar în rândul liceenilor. Astfel, timp de două săptămâni peste 350 de elevi au fost oaspeții instituției universitare care le-a oferit  cazare, mâncare, instruire și consiliere în alegerea profesiei, dar și activități recreative.

7 facultăți ale Universității din Craiova au organizat, timp de două săptămâni, cursuri de vară la care au luat parte elevi din Oltenia. Aceștia au putut afla cum este viața de student, dar și care sunt avantajele continuării studiilor liceale și universitare. Cu ajutorul cadrelor didactice, elevii au intrat în contact atât cu mediul academic, cât și cu angajatorii din Craiova.

Elevii Școlii de vară de la Facultatea de Teologie au pregătit o mică surpriză. Cu ajutorul profesorilor universitari, aceștia au reușit să compună un imn al școlii de vară.

Pe parcursul celor 3 ani de implementare a proiectului, aproximativ 1000 de elevi care provin din medii defavorizate din Oltenia vor fi ajutați să conștientizeze importanța continuării cursurilor.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.