MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. „SPRIJIN PENTRU UN LUPTĂTOR”

Mulţi dintre noi am avut  nevoie de ajutorul celor care se ocupă de asigurarea integrităţii bunurilor, ordinii şi liniştii publice, indiferent că sunt pompieri, poliţişti sau jandarmi. Chiar  în aceste momente un luptător din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj are nevoie de ajutorul nostru, acesta fiind diagnosticat cu o boală nemiloasă: cancer. Plutonierul adjutant şef Daniel Zamfira din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj este cel care are nevoie de ajutorul nostru pentru a-şi duce la bun sfârşit tratamentul în lupta cu cancerul. Tratamentul trebuie şi poate fi achiziţionat numai din străinătate şi costă aproximativ 65000 de euro, sumă pe care nu o poate strânge în întregime, deşi cu sprijinul unor oameni de bine a reuşit să strângă aproximativ 30000 de euro. Mai multe detalii despre viaţa personală, cea de jandarm, dar şi despre boala acestuia, veţi afla urmărind această emisiune. Haideţi să-l ajutăm! Orice sumă cu care îl putem ajuta este binevenită pentru a salva o viaţă! Titular cont ZAMFIRA Daniel Cont LEI RO04INGB0000999905278803.

Invitați: Mr. Ionuţ ŢAPU – Ofiţer de Relaţii Publice I.J.J. Dolj

Plt. adjutant șef Daniel ZAMFIRA – Inspectoratul de Jandarmi Dolj

Realizator: Carmina VLAD

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.