Școli din Craiova, păzite de elevi

Ministerul Educației a luat măsura ca unitățile de învățământ preuniversitare să nu mai aibă elevi de serviciu pe școală. Motivul este unul simplu, elevii lipseau de la cursuri în ziua respectivă. Deși acest lucru a fost amintit de către ministrul Educației, atât în vacanța de vară, cât și în videoconferința trecută cu Inspectoratele Școlare Județene, în multe unități școlare încă mai există această practică. Ca și atribuții, elevii de serviciu supraveghează disciplina elevilor în pauză, anunță profesorul de serviciu în legătură cu orice incident, supraveghează ca în timpul orelor pe holuri sau în grupuri sanitare să nu fie elevi sau persoane străine. Aceste atribuții revin elevilor din clasele a VI-a până la clasa a XII-a inclusiv și sunt prevăzute în regulamentele de ordine interioară ale respectivelor instituții de învățământ. Unele școli au renunțat la acest serviciu, susținând că în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ, aprobat în 2016, se face referire doar la profesorul de serviciu, în timp ce în altele, serviciul pe școală este asigurat și de câte 10 elevi.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.