Indemnizația consilierilor se dublează

Indemnizația maximă lunară de care beneficiază consilierii locali va crește în  perioada 1 noiembrie 2017 – 31 decembrie 2021, potrivit unui proiect de hotărâre, care urmează să fie supus aprobării în ședința Consiliului Local al Municipiului Craiova. Aceasta va reprezenta un procent de 10% din indemnizația primarului, față de 5% cât este în prezent. Cum salariul primarului a fost majorat la 13.050 lei, de la 1 iulie, indemnizația lunară pe care o va încasa fiecare consilier va fi de 1.300 lei, sumă care va fi suportată din bugetul local. Astfel, cei 27 de consilieri vor primi un cuantum dublu, față de cât încasau până acum. În același timp, se vor diminua obligațiile care revin consilierilor locali, pentru încasarea indemnizației. Astfel, aceștia vor fi obligați să participe doar la o ședință, ordinară sau extraordinară, precum și la o ședință pe comisii.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.