Asociațiile de proprietari împreună cu locatarii trebuie sa găsească soluții pentru autorizarea acoperișurilor de tip șarpantă realizate la unele blocuri, cu mult timp în urmă. Poliția Locală Craiova a trecut la inventarierea acestor imobile și în unele cazuri au aplicat sancțiuni de natură contravențională. Teama craiovenilor este că li se pot demola aceste acoperișuri. Reprezentanții Primăriei Craiova au precizat că nu se va trece la demolări, cu condiția ca asociațiile de proprietari să întreprindă demersurile necesare în vederea autorizării acestor construcții. Procedura obținerii autorizațiilor este una complicată, care presupune sume de bani și găsirea unui proiectant disponibil, pentru întocmirea documentației, respectiv o expertiză pe foc și una pe rezistența construcției. Dacă prin expertiza efectuată se constată anumite deficiențe, proiectantul poate propune măsuri, care trebuie duse la îndeplinire. În final se face o ultimă verificare, în urma căreia arhitectul își însușește proiectul. Pe lângă acesta, este necesar să se obțină avize și de la furnizorii de servicii. Proiectul împreună cu avizele se depun la Primăria Craiova, în vederea emiterii autorizației de construcție. Pentru un asemenea gen de construcții Primăria Craiova a emis doar nouă autorizații în decurs de doi ani.
Îți place Tele U Craiova?
-
COAFURĂ NONCONFORMISTĂ DE SĂRBĂTORI | Tele U Craiova spune:[…] Raluca Barbărasă […]
-
LA OBIECT. CURSURI ȘI BANI PENTRU ANTREPRENORI LA UCv | Tele U Craiova spune:
-
LA OBIECT. VIITOR ȘI TRECUT LA BIBLIOTECĂ | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. G.J.Mb. CRAIOVA - BILANȚ 2017 ȘI PROIECTE 2018 | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. CAMPANII DE CONȘTIENTIZAREA POPULAȚIEI | Tele U Craiova spune:
-
LA OBIECT. ALEXANDRU IOAN CUZA - PERSONALITATE MARCANTĂ A ISTORIEI | Tele U Craiova spune:
- admitere 2017 bacalaureat BULETIN AGROMETEOROLOGIC Carmina VLAD craiova Departamentul de Fizică destine populare educatie emisiune Facultatea de Automatică facultatea de drept Facultatea de Drept si Stiinte Sociale Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor facultatea de educatie fizica si sport Facultatea de Inginerie Electrică facultatea de litere Facultatea de Mecanica Facultatea de Științe Sociale filarmonica oltenia gabriela rusu-pasarin galeria personalitatilor Inspectoratul Școlar Județean Dolj Ion Cotojman Ion Marinică itm La ceas aniversar la Craiova la Filarmonică la obiect Misiune îndeplinită muzica populara Narcisa Duncă Povesti la Colibri Raluca Mirea show me stiri studenti Teatrul Național „Marin Sorescu” tele u craiova UCV universitaria universitatea din craiova Victor Vătămanu vreme frumoasa în prim-plan
Arhiva Tele U Craiova
Știri din Sport
TRIMITE-NE O ȘTIRE!
Telefon: 0251/43.88.44
E-mail: teleuniversitatea@yahoo.com
Adresa: Craiova, Tehnicii nr. 4
-
COAFURĂ NONCONFORMISTĂ DE SĂRBĂTORI | Tele U Craiova spune:
-
LA OBIECT. CURSURI ȘI BANI PENTRU ANTREPRENORI LA UCv | Tele U Craiova spune:
-
LA OBIECT. VIITOR ȘI TRECUT LA BIBLIOTECĂ | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. G.J.Mb. CRAIOVA - BILANȚ 2017 ȘI PROIECTE 2018 | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. CAMPANII DE CONȘTIENTIZAREA POPULAȚIEI | Tele U Craiova spune:
-
LA OBIECT. ALEXANDRU IOAN CUZA - PERSONALITATE MARCANTĂ A ISTORIEI | Tele U Craiova spune:
-
MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. ÎNCEPUT DE AN SECȚIA 3 POLIȚIE CRAIOVA | Tele U Craiova spune:
-
Ion MARINICĂ | Tele U Craiova spune: