Taxele și impozitele, în dezbatere

Anul 2018 aduce craiovenilor taxe noi, dar vestea bună este că impozitele sunt menținute, cu o singură excepție, la același nivel. Singurul impozit care va crește de anul viitor, potrivit proiectului, este cel datorat pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, a cărui cotă este stabilită acum la 0,4% din valoarea clădirii, procent dublu față de anul 2017.

Potrivit „Proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor în municipiul Craiova pe anul 2018“, de anul viitor vor apărea taxe pentru folosirea temporară a locurilor publice, dar și pentru eliberarea a diverse documente, cum ar fi certificatul de recenzat, avizul de amplasament sau adeverinţa de intravilan. Alte taxe deja existente, cum sunt cele pentru eliberarea certificatului de atestare a stadiului construcţiei, respectiv a edificării/extinderii construcţiei, se vor dubla, în timp ce pentru a se obține mai repede anumite documente va exista o taxă de urgență, care variază între 50 și 500 de lei. O altă noutate va fi „taxa hotelieră“, stabilită la 1% din valoarea cazării pentru fiecare zi de sejur a turistului.

Tu ce părere ai?

comments

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns