Bugetarea participativă 2018

Bugetarea participativă, în valoare de 900.000 de lei, este noua componentă a bugetului pe anul 2018. Prin aceasta, craiovenii se pot implica activ în dezvoltarea orașului, prin idei și proiecte, care vor primi finanțare de la bugetul local.

 

Bugetarea participativă inițiată de autoritățile clujene tinde să prindă viață si în orașul nostru. Primăria Craiova dorește o participare activă a cetățenilor, prin idei și proiecte, care vor fi implementate de către municipalitate. Șase idei propuse de craioveni pe o platformă online, ce va fi creată de municipalitate, vor primi un buget de câte 150.000 de euro. Participanții vor trebui să fie persoane fizice, cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Craiova. Ideile și proiectele pot viza domenii, precum infrastructura stradală, infrastructura culturală și educațională, amenajare spații publice, amenajare spații verzi și locuri de joacă, siguranța circulației. Startul campaniei va fi la 1 august, atunci când craiovenii își vor posta ideile și proiectele pe platformă online și se va încheia la sfârșitul lunii. În perioada 1 septembrie – 14 octombrie, se vor analiza proiectele, iar cele care vor fi declarate eligibile vor fi supuse votului cetățenilor, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie. Pe 30 noiembrie, vor fi afișate cele șase proiecte câștigătoare, care vor fi implementate de către autoritățile locale în anul 2019.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.