Onorarii majorate pentru profesorii evaluatori

Centrul Național de Evaluare și Examinare majorează cu 30% onorariile profesorilor evaluatori de manuale, față de anul trecut, potrivit anunțului Ministrului Educației. Selecția profesorilor se va face în funcție de competența și experiența acumulate și probate. Pentru a fi selectate în calitate de evaluatori cooptați, cadrele didactice trebuie să fie implicate în activități de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, corespunzătoare ciclului de învățământ și disciplinei pentru care se evaluează proiecte de manuale școlare. Profesorii selectați vor analiza și evalua calitatea proiectelor de manuale școlare propuse de autori sau grupuri de autori. Principala condiție obligatorie la înscriere este de a avea abilități practice de operare pe computer. În procesul de selecție al evaluatorilor cooptați vor avea prioritate cadrele didactice care dețin gradul didactic I în domeniul disciplinei sau titlul științific de doctor.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.