Acord pentru dezvoltarea educației

Universitatea din Craiova a  fost  timp de trei zile gazda delegației Universităţii de Stat din Tiraspol. Pe parcursul vizitei au avut loc mai multe întâlniri pe domenii de studiu, cu reprezentanţi ai Universităţii din Craiova, dar şi cu studenţii din Republica Moldova, care deja studiază în Bănie. Cel mai important moment a fost astăzi cand s-a semnat un acord bilateral între cele două instituţii de învăţământ superior prin  intermediul căruia să fie construite legături didactice şi de cercetare solide.

Derularea acordului  se înscrie în seria activităţilor dedicate Centenarului de către universitatea doljeană.  Evenimentele vor continua în luna aprilie cu decernarea  titlului de Doctor Honoris Causa președintelui academiei din Republica Moldova .

Universitatea de Stat din Tiraspol a fost transferată temporar la Chişinău, din cauza conflictului transnistrean, aceasta fiind în prezent singura universitate europeană refugiată.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.