SJA Dolj, la ora bilantului

Directia Generala Anticoruptie prin Serviciul Judetean Anticoruptie Dolj si-a prezentat, astazi, raportul de activitate pe 2017. Astfel, pe parcursul anului trecut au fost realizate 27 de activitati de instruire si 49 de informare a personalului din cadrul structurilor MAI. La evenimente au luat parte peste 1000 de angajati, 180 cu functii de conducere si 875 cu functii de executie.

Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au avut un an 2017 intens, prin activităţile cu caracter preventiv derulate urmărindu-se îndeplinirea acţiunilor şi măsurilor prevăzute în Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei MAI de prevenirea şi combaterea corupţiei în perioada 2016-2020.

Referitor la activitatea de cercetare penală, în anul 2017 la nivelul serviciului au fost înregistrate 71 de dosare penale. Au fost realizate 12 acțiuni flagrante care au condus la prinderea a 15 persoane.

Direcția Generală Anticorupție și-a propus, pentru anul în curs, implementarea obiectivelor Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020 la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, îmbunătățirea capacității operaționale de investigare și combatere a corupției și identificarea și implementarea celor mai bune soluții pe linia managementului organizatoric și instituțional.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.