Donează sânge!

Sute de bolnavi internați în spitalele din Oltenia așteaptă sângele oferit de donatori, ca pe o speranță de viață. De multe ori, medicii nu pot efectua operațiile la timp, din cauza lipsei de sânge, necesar pe perioada efectuării intervențiilor chirurgicale. Din păcate, numărul donatorilor este din ce în ce mai scăzut. Potrivit medicilor din Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, pentru a se asigura cantitatea de sânge necesară, numărul donatorilor ar trebui să crească la peste 1200. La acest moment, numărul acestora este la aproape jumătate. Cele mai mari probleme le întâmpină bolnavii cu RH negativ, pentru că grupele de sânge de acest gen sunt rare, iar donatorii foarte greu de găsit. De cele mai multe ori, se oferă să doneze sânge rudele apropiate și prietenii pacienților. Problema este că de multe ori, sângele donat nu este compatibil cu cel necesar pacientului, în ceea ce privește grupa sanguină. Donarea de sânge nu salvează doar viețile altora, ci aduce și beneficii organismului donatorului, prin faptul că reduce riscul de a dezvolta boli grave şi de a suferi un accident vascular cerebral. Donatorii au și alte beneficii de natură materială, cum ar fi   tichete de masă și o zi liberă de la locul de muncă, la cerere.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.