Șanse reduse la titularizare

Profesorii debutanți care doresc să se titularizeze pe post au, în acest an, șanse destul de reduse. În schimb, există multe fracțiuni de normă. În ultimii trei ani au fost puține posturi titularizabile pentru învățători și educatoare. Prioritate la  titularizare au profesorii suplinitori, care predau pe posturi declarate vacante pentru următorii patru ani. Una dintre condiții este ca aceștia să fi obținut la concursul de titularizare nota minimă 7. O altă condiție este ca posturile pe care predau să nu fie afectate în etapele de completare a normei sau în etapa de soluționare a restrângerii activității.  Aceste cadre didactice pot solicita Inspectoratului Școlar aprobarea titularizării. Posturile rămase libere după etapele de mobilitate vor fi repartizate candidaților care participă la concursul național de titularizare, ce va avea proba scrisă pe 11 iulie. La acest concurs pentru ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată, avantajați vor fi profesorii titulari, care își doresc să obțină o nouă catedră. Această posibilitate a fost dată de o nouă etapă inclusă anul acesta în metodologie, transferul prin concurs, care nu a existat în metodologiile din anii anteriori. Conform modificărilor apărute la calendarul mișcării personalului didactic și în acest an, candidații care ocupă posturi pe perioadă determinată vor fi repartizați în ședințe publice care se vor derula în a doua jumătate a lunii august.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.