Stadionul poate aduce bani la bugetul local

Primăria Craiova a aflat cuantumul sumelor care ar putea intra în bugetul local prin concesionarea hotelului și a restaurantului și din închirierea spațiilor comerciale din incinta stadionului. După ce municipalitatea a aflat cuantumul acestor sume  dintr-un raport de evaluare, în urma votului consilierilor locali ar putea începe procedura de achiziție publică. În concret, se vor concesiona hotelul și restaurantul și se vor închiria spațiile comerciale prin licitație publică. Potrivit raportului de evaluare, din concesionare ar trebui să se încaseze o sumă minimă lunară de peste 46.000 lei lunar, sumă de la care ar porni licitația. În ceea ce privește stadiul hotelului și restaurantului, acestea sunt funcționale, fiind necesare alte echipari și dotări, în funcție de gradul de clasificație al acestora. Costurile cu obținerea acordurilor și avizelor de funcționare ale acestora, precum și plata utilităților revin concesionarului. Contractul de concesionare se va încheia pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului. Din închirierea spațiilor disponibile s-ar putea obține o sumă de peste 100.000 de euro anual care ar intra în bugetul local, iar din concesionarea hotelului și restaurantului, peste 120.000 de euro anual.

Tu ce părere ai?

comments

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns