Cifrele de școlarizare pentru 2018-2019, aprobate

Guvernul a aprobat cifrele de școlarizare, acordând 1000 de locuri în plus pentru învățământul obligatoriu cu frecvență redusă – nivel primar și gimnazial și programul educațional ”A doua șansă”. Și pentru studiile universitare de licență au fost alocate în plus 1201 locuri, același număr de locuri fiind acordat pentru studiile de rezidențiat. În același timp a fost diminuată cu 1000 de locuri cifra de școlarizare a stagiilor de practică. Este vorba de absolvenții de clasa a X-a de liceu tehnologic, care doresc să abandoneze cursurile și să urmeze stagii de practică pentru dobândirea unei calificări profesionale de nivel III. Pentru învățământul de masă preșcolar, primar, gimnazial, de artă si sportiv, precum și pentru clasele de început din învățământul de masă liceal și profesional, cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019 rămân la nivelul anului școlar anterior. În ceea ce privește învățământul superior, începând cu anul universitar 2018-2019, Ministerul Educației Naționale a decis alocarea de locuri finanțate de la bugetul de stat, pentru studii universitare de licență, studii universitare de master și studii universitare de doctorat și rezidențiat.

 

Tu ce părere ai?

comments

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns