Licitație pentru reabilitarea podului din parc

Primăria Craiova a alocat de la bugetul local suma de aproximativ 1 milion de euro pentru reabilitarea podului suspendat din Parcul ”Romanescu”. La începutul acestei luni a fost scoasă la licitație, la pachet, proiectarea și execuția lucrărilor. Criteriul principal al licitației îl constituie factorul preț-calitate. Se așteaptă ca suma adjudecată la final să fie chiar mai mică. Se preconizează ca lucrările să fie terminate în vara anului viitor. Podul este închis din luna martie a anului trecut, atunci când s-a constatat că lemnele padinei sunt putrede și rupte și pot afecta siguranța trecătorilor. Și elementele componente ale structurii metalice sunt corodate, aspect ce impune o intervenție de ansamblu asupra podului.  Singurul element de siguranță este sistemul de susținere pe două cabluri principale, ceea ce nu este suficient. Podul nu a mai fost reabilitat din anul 2000, când a fost supus doar unei intervenții pentru înfrumusețare cu o instalație de iluminat arhitectural. Având în vedere că a fost supus unei intervenții trecute, podul suspendat nu a mai putut fi cuprins în lista obiectivelor ce se vor realiza cu fonduri europene. De aceea, costul lucrărilor va fi suportat în integralitate de la bugetul local al municipalității.

 

Tu ce părere ai?

comments

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns