Înscrieri în Programul Internship

Studenții și proaspeții absolvenți ai unei universități din România sau din afara țării, cu vârsta maximă de 25 de ani se pot înscrie online, până pe 14 mai, pentru efectuarea unui stagiu de practică în Guvern, ministere, instituții și autorități publice, în cadrul Programului de Internship, inițiat de Guvern. Sunt disponibile 200 de locuri, pentru care se poate aplica. Programul oferă tinerilor posibilitatea de a se acomoda cu modul de lucru din administrația centrală și de a se implica în diferite proiecte. Pe perioada stagiului de practică, internii vor beneficia de o bursă lunară de 1000 lei, iar la finalul stagiului vor primi un certificat din partea Guvernului. Programul a debutat în anul 2013 cu stagii de practică în structurile Guvernului, iar în 2014 a fost extins la nivelul ministerelor și departamentelor ministeriale. Anul trecut, 100 de tineri au urmat acest program. Ediția din acest an se va derula sub egida Centenarului Marii Uniri de la 1918, în perioada 16 iulie – 14 septembrie.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.