Bilete de tratament suplimentare

Peste 400 de pensionari vor beneficia la  acestei luni de bilete de tratament balnear . Durata sejurului este de 18 zile. Perioada în care vor să plece cei mai mulți este cea de vară. Băile Olăneşti, Herculane și Sinaia sunt doar câteva dintre stațiunile în care își pot petrece cateva zile de relaxare. Cele mai multe solicitări au fost pentru mare.Pentru cei care au  mai fost dar au nevoie in continuare de tratament Casa de Pensii a solicitat suplimentarea biletelor .

În vârf de sezon estival, sute de pensionari din judeţul nostru se află în staţiuni din întreaga ţară, atât de la munte, cât şi de la mare, unde li se asigură, timp de 18 zile, cazare, masă şi tratament.O altă serie de bunici va pleca pe 26 -27 -28 iunie  să se bucure de apa mării, de soare sau de nămol.

Casa Judeţeană de Pensii Dolj a înregistrat în ultima perioadă un număr foarte mare de cereri pentru bilete de tratament şi odihnă. Cele mai multe persoane optează pentru staţiunele de la malul mării, dar pe lista celor mai căutate destinaţii se regăsesc şi staţiunile Amara şi Bala.

Pensionarii care vor să obțină un bilet de tratament balnear trebuie să ştie că, în cursul unui an calendaristic, pot beneficia o singură dată de această oportunitate. În funcție de cuantumul pensiei, dar și prevederile unor legi speciale, biletele sunt fie gratuite, fie necesită o contribuție proprie de maximum 50%.Pot beneficia de tratament balnear pensionarii care au plătite la zi contribuțiile la stat, asigurații care au suferit un accident de muncă sau au o boală profesională și cei care sunt vizați de anumite legi speciale.Pot primi bilete și persoanele care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.