Lecții de înot la Water Park

Elevii prezenți la școala de vară de la Facultatea de Educație Fizică și Sport au luat, astăzi, lecții de înot la Water Park. Le-a fost profesor chiar Laurențiu Lică, voleibalistul din Bănie care îmbrățișează cu succes și cariera de profesor de natație.

După ce au vizitat facultățile și au intrat în contact cu angajatorii craioveni, cei 52 de elevi din toată Oltenia prezenți la Școala de vară “Fii activ vara prin sport!” au avut, astăzi, parte de o mare surpriză. S-au bălăcit la Water Park. Pentru a îmbina utilul cu plăcutul, ei au luat și lecții de înot de la un campion-sportivul Laurențiu Lică.

Elevii au fost tare încântați de modul cum și-au petrecut ziua de astăzi la Școala de vară.

Mulțumiți au fost și reprezentanții Facultății de Educație Fizică și Sport de modul cum se derulează proiectul Școala de vară.

Școala de vară „Fii activ vara prin sport!”, de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, face parte din programul ROSE, care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.