Rețea nouă de apă și canalizare

Mai multe străzi din Craiova vor beneficia de canalizare și apă în viitorul apropiat. Proiectele vor fi finanțate cu fonduri europene, iar o cotă-parte de cofinanțare va fi asigurată de operatorul regional.

Peste 200 de străzi vor beneficia de canalizare până în anul 2023, iar alte 48 de străzi de rețea nouă de apă. Proiectele se află pe masa de lucru a Companiei de Apă Oltenia. La acest moment este în derulare proiectul privind aducțiunea Izvarna, la finalul căruia orașul va beneficia de apă de izvor.

Cele două proiecte privind canalizarea și apa vor fi finanțate în cea mai mare parte din fonduri europene. Proiectul care vizează componenta de canalizare menajeră a fost depus în 2013 la Ministerul Fondurilor Europene. Valoarea acestuia este de 438 milioane de euro, cu cota de cofinanțare de 12% din partea Companiei de Apă Oltenia. Proiectul este în curs de derulare și urmează ca până la sfârșitul anului să se semneze contractul. 90 de străzi în zona de est a Craiovei și altele 107 din zona de vest a orașului vor beneficia de canalizare. Licitația pentru execuție se va face în vara anului viitor. Proiectul de canalizare vizează și 24 de localități din județ. Între străzile din Craiova care vor beneficia de canalizare menajeră prin acest proiect pe fonduri europene se numără Plaiul Vulcănești și Drumul Apelor, Drumul Ungurenilor, strada Teilor,  Gheorghe Donici, Ana Ipătescu si aleea Henry Ford.

Alt proiect vizează modernizarea rețelelor de apă din Craiova pe 48 de străzi, între care strada Căprioarei,  Plevnei, Dâmbovița, Peneș Curcanul, Dealul Spirei, Florilor, Mărășești, Căciulata și Drumul Fabricii.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.