Școala de vară “Constantin Brâncuși”

Universitatea din Craiova, prin Departamentul de Limbi Moderne Aplicate, organizează Școala de vară Constantin Brâncuși. Tineri din 5 țări, interesați  de cultura și civilizația română, vor participa la cursuri la Universitatea din Craiova, unde vor putea să învețe limba română.

 

Tineri din  Italia, Bulgaria, Croaţia, Cehia şi China, alături de cei din România participă la Școala de vară “Constantin Brâncuşi” la Universitatea din Craiova.  În 20 de zile, 13  tineri vor învăţa limba română,  vor face cursuri de cultură şi civilizaţie românească şi vor vizita obiective turistice din Târgu Jiu şi Drobeta-Turnu Severin. Cursurile sunt predate în funcţie de nivelul de limbă română al studenţilor participanţi pe două grupe: nivel începător şi avansat. Cursurile şcolii de vară sunt organizate de Departamentul de Limbi Moderne Aplicate.

 

Nu vor lipsi din programul Şcolii de vară „Constantin Brâncuşi” vizite la muzeele din Craiova și plimbări în Centrul Vechi al Craiovei, Piaţa „Mihai Viteazul”, Grădina Botanică, Parcul „Nicolae Romanescu” sau Parcul Tineretului. De asemenea, studenţii vor participa la ateliere de lucru interculturale. Pe 29 iulie, studenţii vor susţine testul final de limbă română, iar pe 21 iulie, participanţii vor primi diplomele şi va avea loc seara festivă cu o cină tradiţională românească.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.