Prima zi de şcoală la pregătitoare

Agitaţie mare în prima zi de şcoală. Cei mai emoționați au fost cu siguranță copiii care au pășit pentru prima dată într-o școală. S-au despărțit în vară de grădiniță, iar astăzi au început o nouă etapă din viața lor, alături de doamna învățătoare.

Prima zi de şcoală a început cu emoţii pentru cei mai mici elevi din clasa pregătitoare. Micuţii, în frunte cu învăţătoarea, şi urmaţi de părinţii emoţionaţi, au păşit în sala de clasă decorată cu baloane colorate. Pe băncuţe, copiii au găsit cărți şi creioane colorate. Pentru a-i face pe micuţi să uite de emoţii, colegii lor mai mari de clasa a 5 a i-au încântat cu câteva surprize.

Emoție, bucurie, un strop de teamă și mult chef de joacă, aşa s-ar putea descrie sentimentele copiilor care au păşit, astăzi, pentru prima dată în şcoală. Emoţii au avut şi părinţii care le-au stat alături.

La finalul experienței de astăzi, prichindeii au plecat de la școală extrem de încântaţi. Mâine, la prima oră, boboceii o vor lua de la capăt, dar într-o notă mult mai serioasă.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.