20 de ani de Traductologie

Sărbătoare la Facultatea de Litere. Specializarea Traducere-Interpretare aniversează, în această perioadă, 20 de ani de la înființare. Pentru a marca așa cum se cuvine evenimentul, Departamentul de Limbi romanice şi clasice, în parteneriat cu Departamentul de Studii anglo-americane și germane, organizează Colocviul Internaţional “The International ConferenceTranslation:Theories, Practices, Mappingthe Market. 20 Years of Translation Training at the University of Craiova (1998 – 2018)”.

Moment de bilanţ al activității de douăzeci de ani de traductologie, terminologie și interpretariat la Facultatea de Litere a Universității din Craiova. Această manifestare științifică se desfășoară sub patronajul Facultății de Litere, al Agenţiei Universitare a Francofoniei, al Societății Europene de Studii de Anglistică și al Societății Române de Studii de Anglistică și Americanistică.

Colocviul reuneşte aproximativ 50 de participanţi din prestigioase universităţi din Europa: Franța, Spania, Bulgaria și Ucraina. Vor fi totodată prezenți la eveniment cadre universitare și cercetători de la prestigioase universităţi din țară: Bucureşti, Constanța, Galaţi, Pitești, Sibiu, Suceava, Timişoara.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.