Căldură doar pe timp de noapte

A început furnizarea căldurii în apartamente, doar pe timpul nopții. Odată cu scăderea temperaturilor pe timpul nopții trei zile consecutiv, se va furniza de către SC Termo Craiova SRL agent termic pe tot parcursul zilei.

Termo Craiova furnizează în aceste zile agent termic în apartamente, doar pe timpul nopții. Din cauza unor deficiențe constate cu ocazia efectuării probelor la cald s-a luat măsura întreruperii furnizării căldurii, pentru o singură zi, la unele blocuri situate în zona centrală a orașului.

Reprezentanții furnizorului spun că temperaturile au început să scadă în apartamente, iar unii proprietari au solicitat să li se furnizeze căldura. Alții, din contră au solicitat amânarea măsurii, închizând instalațiile de la subsolul blocurilor.

Încă de luni, a început efectuarea probelor la cald, pe timpul nopții, la toate asociațiile de proprietari, racordate la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic.

Demararea probelor la cald a scos la iveală unele deficiențe la rețeaua de distribuție a agentului termic primar, care aparține Complexului Energetic Oltenia – Electrocentrale Craiova II. Pentru remedierea acestor deficiențe s-a luat măsura întreruperii furnizării energiei termice, în cursul zilei de azi, între orele 8,00 – 22,00, fiind afectate mai multe puncte termice din zona centrală a orașului.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.