Noi proiecte AUF

Universitatea din Craiova, în parteneriat cu Agenţia Universitară a Francofoniei, a organizat, astăzi, o întâlnire în cadrul căreia au fost prezentate proiectele lansate de Agenția Universitară a Francofoniei în acest an. Acestea se adresează studenţilor si reprezintă o oportunitate de dezvoltare personală și un atu în   găsirea unui loc de muncă bine plătit.

Departamentul de limbi romanice și clasice al Facultății de Litere, Centrul de Reușită Universitară și Lectoratul francez al Universității din Craiova  le-au prezentat studenților opotunitățile învățării limbii franceze în cadrul Agenției Universitare a Francofoniei.

Agenția Universitară a Francofoniei este cea mai mare asociație de universităţi din lume, reunind 845 instituții de învăţămant superior din 111 ţări, repartizate în 10 regiuni de pe tot globul. Având sediul central la Montréal, în Canada, serviciile centrale la Paris și 10 direcții regionale ce acționează sinergic, încercând în același timp să răspundă nevoilor specifice fiecărei regiuni, Agenția Universitară a Francofoniei este un actor important al dezvoltării, inovării și al promovării francofoniei în lume.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.